Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni pînă vineri 08:00 - 17:00

Oficiul Poștal MD-2062 din sectorul Botanica al capitalei, renovat și dotat cu tehnică modernă

16 Septembrie 2019
Renovat și dotat cu tehnică modernă – așa arată astăzi noul Oficiu Poștal MD 2062 din sectorul Botanica al capitalei.
 
După ani buni de așteptare, pe data de 16 septembrie 2019, salariații Oficiului Poștal MD-2062 s-au mutat într-un sediu nou, dotat cu cel mai modern echipament.
 
Pe lângă serviciile poștale și financiare pe care le prestează noua subdiviziune poștală, aceasta mai deține și un oficiu de livrare a trimiterilor poștale. Astfel, începând cu data de 16 septembrie 2019, coletele și pachetele mici, sosite pe adresa destinatarilor din raza de deservire a oficiilor poștale MD-2062, MD-2060, MD-2072, vor fi ridicate la noul oficiu poștal.
 
Procesul de eliberare a coletelor derulează în felul următor:
 
  1. În momentul parvenirii coletului la centrul de livrare, clientul primește un SMS cu un link.
  2. La accesarea link-ului, se deschide un cod unic QR, pe care clientul îl scanează la ghișeul oficiului poștal MD-2062.
  3. În momentul scanării codului QR în incinta oficiului menționat, operatorul stabilește numărul celulei în care este plasat coletul și îl eliberează clientului.
 
Astfel, Î.S. ”Poșta Moldovei” tinde să asigure prestarea serviciilor poștale și financiare de calitate, cu o cultură de deservire înaltă, iar salariații subdiviziunii Diana Nedelcu, Maria Bulîgo, Polina Gonța, Aliona Roșca, Nelea Racu, Tatiana Constantinova, Maria Tcaciuc, Ruslana Candu, Natalia Bularga, Iulia Cazaru și Natalia Pelin stau zilnic la dispoziția clienților, depunând eforturi maxime pentru prestarea rapidă a serviciilor.