Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni până vineri 08:00 - 17:00

Vezi care sunt țările de unde au parvenit trimiteri internaționale în această săptămână

19 Iunie 2020
În urma acțiunilor de intensificare a procesului de recepționare a trimiterilor internaționale, în această săptămână, Î.S.”Poșta Moldovei” a recepționat o cantitate de cca 5550 de kg de trimiteri poștale. Acestea au parvenit în adresa noastră datorită colaborării Î.S. ”Poșta Moldovei” cu Poșta Română, Ukrposhta și cu companiile aeriene care organizează cursele avia. 
 
Astfel, în ultimele 5 zile, la Centrul de Prelucrare și Transportare Poștă (CPTP) din Chișinău au fost prelucrate trimiteri poștale internaționale din Singapore, Olanda, Rusia, Germania, Japonia, Ucraina și România. La rândul lor, acestea au fost distribuite în oficiile poștale, iar destinatarii vor fi informați despre parvenirea trimiterilor poștale prin două metode: expedierea unui mesaj de informare destinatarului, în cazul, în care pe colet va fi indicat numărul de telefon al acestuia, sau prin expedierea unui aviz de primire la adresa beneficiarului.
 
Din cauza situației create de Covid-19 la nivel global, față de aceeași perioadă a anului precedent cantitatea de trimiteri internaționale recepționată este mică.
 
Totodată, vă reamintim, că Î.S. “Poșta Moldovei” colectează trimiteri poștale spre 51 de destinații, inclusiv SUA. În dependență de orarul curselor și capacitatea disponibilă de transportare, expedierea tuturor categoriilor de trimiteri poștale este posibilă spre aceste destinații atât pe cale terestră cât și pe cale aeriană.