Reprezentanții Poștei Moldovei, prezenți la Gala Premianților IGSU

Știre

28 Aprilie 2023

Astăzi, 28 aprilie, Roman Cojuhari, administratorul interimar al Î.S. ”Poșta Moldovei”, a participat la evenimentul organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, intitulat "Gala Premianților IGSU".
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai MAI, Președinta Republicii Moldova Maia Sandu, membri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și alți invitați de onoare.
În cadrul evenimentului au fost premiați angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care s-au remarcat în 2022 în operațiuni de salvare, misiuni de deblocare-descarcerare, lichidări de incendii și prevenirea situațiilor excepționale, atât în Republica Moldova cât și peste hotarele țării.
În mesajul său de felicitare Roman Cojuhari a subliniat importanța misiunii pompierilor și salvatorilor, mulțumindu-le pentru curajul, devotamentul și sacrificiul de care dau dovadă în misiunile de salvare.
În semn de recunoștință, la 5 aprilie, Poșta Moldovei a lansat seria de mărci poștale ”Pompieri și salvatori” însoțită de plicul și ștampila ”Prima Zi”. Seria ilustrează imaginea pompierilor și salvatorilor în timpul unei misiuni de salvare, evidențiind astfel importanța și dedicația acestor profesioniști.
Din numele Poștei Moldovei, administratorul a înmânat câte un exemplar al plicului ”Prima zi” Președintei Maia Sandu și Înaltului Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič.