Surprize de la Poșta Moldovei de Ziua Internațională a Copiilor

Știre

2 Iunie 2022

Amalgam de emoții pozitive, zâmbete, distracție la maxim și mare bucurie.  Aceasta a fost atmosfera de ieri în Orășelul Poștal, organizat în cadrul Festivalului pentru Copii ”În lumea surprizelor” cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor.

În premieră, în acest an, în cadrul acestui festival, Poșta Moldovei a venit cu diverse ateliere și activități distractive, în care copii au fost ghidați, în mod interactiv, de către specialiști, în arta de a scrie cea mai frumoasă și cea mai inspirată scrisoare.

La fel, copii și-au pus la încercare abilitățile sportive și au participat la concursul ”Cel mai rapid curier”, iar cei care au adunat mai multe cutii s-au ales cu premii. De asemenea, a fost amenajată zona pentru fotografii, dar și locuri de odihnă pentru părinți.

Am petrecut cu copiii cele mai frumoase momente în Orășelul Poștal. Atât părinții, cât și picii, au rămas impresionați de atmosfera din orășel și de activitățile organizate în cadrul acestuia. Orășelul Poștal a fost vizitat de peste 1.000 de copii cu părinți, peste 500 au participat la concursul Curier Rapid și 220 au trimis scrisori Fetiței cu Surprize.

Întregul colectiv al Î.S ”Poșta Moldovei”, în frunte cu administrația, a felicitat toți copiii: ”Vă dorim multă sănătate, realizări frumoase, fericire și curaj. Să fiți mereu dornici de cunoaștere, de implicare și de realizări, de care să vă mândriți.  Să  păstrați zâmbetul cald, sufletul pur și lumină în priviri. La mulți ani tuturor copiilor! De asemenea, aducem mulțumiri partenerilor noștri pentru oportunitatea de a participa la acest minunat festival, dar și pentru ocazia de a transmite copiilor frumosul obicei de a scrie scrisori, și de a aminti celor maturi despre aceasta.”

Festivalul National ”În lumea surprizelor” este la prima ediție și a fost organizat de către Primăria Municipiului Chișinău  în colaborare cu personajul preferat de către toți copii - Fetița cu Surprize. Acesta s-a desfășurat în parcul Dendrariu din Chișinău, cu participarea a aproximativ 400 de copii din întreaga țară.